De ce copilul meu Autist "nu înțelege"? Cum poate să înțeleagă și cum îi vei pierde interesul

Indiferent cât de inteligent sau verbal este un copil autist, el adesea pare să aibă dificultăți în a „înțelege”. Fie că este vorba de urmarea instrucțiunilor, finalizarea unei sarcini sau îndeplinirea așteptărilor unei interacțiuni sociale, există goluri care îi lasă adesea pe părinți confuzi și frustrați. Adevărul este că aceste dificultăți merg mai adânc decât comportamentul – sunt înrădăcinate în lumea complexă reglarea funcției executive, care afectează capacitatea unui copil autist de a face mai multe lucruri în același timp și de a răspunde în momentul respectiv. Înțelegerea acestor dificultăți și cunoașterea modalităților de abordare pot ajuta la reducerea decalajului dintre așteptări și realitate, promovând atât învățarea, cât și încrederea.

Realitatea trăită de copilul tău autist pe care tu nu o vezi

Când facem aproape orice, facem mai multe lucruri în același timp – ne gândim la mai mult de un lucru simultan. Funcția executivă este un proces care ne permite să gestionăm mai multe sarcini în același timp. Persoanele neurotipice fac acest lucru relativ ușor: ne gândim la ce trebuie să facem, ne concentrăm pe actul de a face și monitorizăm performanța pentru a ajusta în timp real. Pentru persoanele autiste, însă, aceste etape nu funcționează întotdeauna armonios.

Diferențe în funcția sa executivă afectează capacitatea creierului de a coordona aceste procese, ducând la dificultăți în „a se gândi la ce fac” în timp ce o fac. Această dificultate nu se datorează lipsei de inteligență sau voință – este o diferență fundamentală în structura creierului. Chiar și copiii autiști foarte inteligenți și articulati pot avea dificultăți cu sarcinile executive pentru că pur și simplu nu pot face mai multe lucruri în același timp în același mod. În schimb, ei pot părea că acționează fără capacitatea de a se opri, evalua și ajusta acțiunile în timp real. Acest lucru duce la sentimentul binecunoscut de a fi „în afara sincronizării” cu ceilalți, chiar și atunci când își doresc din tot sufletul să se conecteze sau să reușească.

De exemplu, atunci când un părinte îi spune copilului autist să își facă ordine în cameră, copilul trebuie să se gândească la ce trebuie făcut, să își dea seama de unde să înceapă și să își monitorizeze progresul pentru a se asigura că face lucrurile corect. Pentru mulți copii autiști, această secvență aparent simplă poate fi epuizantă și copleșitoare. Ei pot avea dificultăți în a decide cu ce parte a camerei să înceapă curățenia sau se pot distrage ușor de un obiect care li se pare interesant. Această întrerupere a funcției executive poate face ca până și cele mai mici sarcini să pară provocări de netrecut, ceea ce duce adesea la frustrare atât pentru copil, cât și pentru părinte.

Monitorizarea în timp real

Una dintre principalele provocări ale acestor diferențe este incapacitatea de a face un pas înapoi și de a evalua acțiunile în timp ce acestea se desfășoară. Imaginează-ți că încerci să înveți o abilitate nouă, cum ar fi mersul pe bicicletă, în timp ce analizezi fiecare mișcare, fiecare rotație a pedalei și echilibrarea în același timp. Așa se simt adesea copiii autiști în interacțiunile sociale și în alte sarcini dinamice – încearcă să facă acțiunea în timp ce evaluează cât de bine o fac, dar fără capacitatea de a face ambele simultan.

Din cauza acestei dificultăți, copiii autiști ar putea acționa fără să recunoască modul în care comportamentul lor este perceput sau cum îi afectează pe ceilalți. Ei pot avea intenții bune, dorind să urmeze regulile sau să se integreze, dar se luptă să își evalueze acțiunile moment cu moment. Acest lucru duce la situații în care fie nu sunt conștienți de greșelile lor, fie știu că ceva a mers prost, dar nu pot identifica ce anume sau de ce. Lipsa de conștientizare face ca interacțiunile sociale să fie confuze și frustrante, atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor.

De exemplu, în timpul unei activități de grup la școală, un copil autist ar putea vorbi neintenționat peste alt elev sau ar putea rata indicii sociale subtile care sugerează că este rândul altcuiva să vorbească. Deși intențiile copilului nu sunt malițioase, el ar putea să se confrunte cu probleme din partea profesorilor sau colegilor. Incapacitatea de a monitoriza și ajusta în timp real înseamnă că adesea simt că „se împiedică” prin situații sociale fără o înțelegere clară a ceea ce a mers greșit. Aceste experiențe repetate de „rateuri” sociale pot duce la retragere, reducerea participării și scăderea stimei de sine.

Cum îi vei pierde interesul

Dificultatea aceasta înseamnă că așteptarea ca un copil autist să facă mai multe lucruri simultan și „să înțeleagă” în timp real este o rețetă pentru frustrare, atât pentru copil, cât și pentru adulții din jurul său. Dacă ignorăm aceste provocări și cerem doar conformare sau așteptăm să descopere singuri cum să procedeze, riscăm să îi pierdem interesul complet.

Când un copil autist simte că eșuează constant în a îndeplini așteptările – așteptări care, de fapt, sunt neurologic inaccesibile fără sprijin – poate deveni copleșit și descurajat. Experiența repetată de a nu reuși, fără a înțelege de ce, duce la un sentiment de deznădejde și deconectare. Este foarte ușor pentru ei să renunțe, să își piardă interesul pentru învățare sau să se retragă din activități care par imposibil de stăpânit.

Expresii precum „Trebuie doar să încerci mai tare” sau „De ce nu înțelegi?” pot fi extrem de dăunătoare. Aceste afirmații implică faptul că problema este doar lipsa de efort, mai degrabă decât o diferență în funcționarea creierului. În timp, acest lucru erodează încrederea și dorința lor de a se implica. Când copiii simt că nu pot reuși, indiferent cât de mult se străduiesc, vor pierde interesul – nu doar pentru sarcina specifică, ci și pentru învățare și creștere în general.

Această retragere nu se aplică doar sarcinilor școlare. Poate apărea în situații sociale, sport, hobby-uri și multe altele. Dacă un copil primește în mod constant feedback negativ sau experimentează eșecuri repetate fără un sprijin adecvat, va asocia aceste activități cu stresul și dezamăgirea. De exemplu, un copil autist ar putea iubi fotbalul, dar dacă are dificultăți în a înțelege regulile complexe, poziționarea și necesitatea de a se adapta constant la joc în timp real, interesul său poate scădea în cele din urmă. Fără sprijin pentru a descompune aceste așteptări complexe în părți gestionabile, interesul său pentru activitate poate dispărea, chiar dacă inițial avea o pasiune pentru ea.

Cum poate să reușească: Strategia „Evaluare, Acțiune și Revizuire”

Având în vedere dificultatea de a face mai multe lucruri în același timp și de a monitoriza, cum pot învăța copiii autiști să „înțeleagă”? Răspunsul constă în împărțirea procesului în părți mai ușor de gestionat. În loc să ne așteptăm ca un copil să evalueze, acționeze și revizuiască simultan, putem să îl învățăm aceste etape în secvență, permițându-i să stăpânească fiecare aspect în propriul ritm. Strategia este simplă, dar puternică: Evaluare, Acțiune și Revizuire.

Evaluare: Înainte de a lua orice acțiune, ajutați copilul să evalueze situația. Ce trebuie făcut? Care este scopul? Acordarea timpului pentru a evalua clar ceea ce este așteptat îi pregătește pentru succes înainte de a începe orice acțiune. Acest pas ajută, de asemenea, la reducerea anxietății, deoarece știu ce să aștepte și ce se așteaptă de la ei.

De exemplu, atunci când lucrează la un proiect școlar, pasul de „evaluare” ar putea implica discutarea obiectivului proiectului, împărțirea instrucțiunilor și identificarea resurselor necesare. Ajutând un copil autist să înțeleagă clar fiecare aspect al sarcinii, îi oferă încrederea de a merge mai departe fără să se simtă copleșit.

Acțiune: Odată ce situația a fost evaluată și înțeleasă, copilul poate acționa. Acest pas ar trebui să fie clar definit și împărțit cât mai detaliat posibil pentru a asigura înțelegerea. Dacă trebuie să finalizeze o sarcină specifică, asigurați-vă că aceasta este comunicată în pași mici și clari, reducând sarcina cognitivă necesară pentru a gestiona mai multe informații simultan.

De exemplu, curățarea camerei ar putea fi împărțită în acțiuni mai mici, cum ar fi strângerea jucăriilor, punerea cărților pe raft și aranjarea patului. Fiecare sarcină poate fi realizată pe rând, în loc să se aștepte ca copilul să jongleze toate aceste etape deodată. Această abordare nu doar că reduce stresul, ci îi permite să experimenteze succesul cu fiecare pas completat, promovând un sentiment de realizare.

Revizuire: După ce acțiunea a fost întreprinsă, ghidați copilul în evaluarea modului în care a decurs. A fost conform planului? Au fost rezultate neașteptate? Acest pas este crucial, deoarece oferă o oportunitate de învățare într-un mod non-judicativ. În loc să se simtă că au eșuat, ei învață cum să-și ajusteze abordarea în viitor. Revizuirea devine o experiență de învățare, nu o judecată.

După finalizarea unui pas, puneți întrebări precum „Cum crezi că a mers?” sau „Există ceva ce am putea face diferit data viitoare?” Aceste întrebări încurajează auto-reflecția fără a atribui vină. Prin transformarea evaluării într-un proces colaborativ, ajutați copilul să învețe că ajustarea este parte din învățare, nu un indiciu de eșec.

Învățând aceste etape individual, ajutați copilul să dobândească abilitățile executive necesare pentru a reuși fără a-l copleși cu necesitatea de a face mai multe lucruri în același timp. Este similar cu modul în care noi toți învățăm abilități noi – începem încet, împărțind sarcinile în bucăți gestionabile, și doar după practică repetată începem să facem lucrurile în mod fluent. Pentru copiii autiști, este crucial să ne amintim că această procesare secvențială poate fi întotdeauna necesară într-o anumită măsură, și asta este în regulă. Ce contează este să le oferim uneltele și sprijinul de care au nevoie pentru a crește și învăța în propriul lor mod.

Încetinirea pentru a ține pasul

Unul dintre modurile principale de a sprijini un copil autist este să încetinești procesul. Persoanele neurotipice iau de multe ori de la sine înțeles cât de repede pot procesa informația, reacționa și se adapta. Pentru un copil autist, aceste procese durează mai mult și necesită mai mult efort mental. Încetinirea le permite să țină pasul, oferindu-le timpul necesar pentru a evalua, acționa și revizui în mod eficient.

Când lucrați la o sarcină sau interacționați social, încercați să adăugați pauze naturale în care copilul poate reflecta asupra a ceea ce se întâmplă. Puneți întrebări precum „Ce crezi că trebuie să facem mai departe?” sau „Cum crezi că a decurs asta?” Aceste pauze le oferă spațiul necesar pentru a procesa ce se întâmplă, pentru a face ajustările necesare și pentru a simți că au control asupra situației.

Părinții pot servi și ca modele pentru acest proces, inițial realizând munca de funcționare executivă pentru copil. De exemplu, atunci când evaluați o situație, puteți spune cu voce tare: „Să ne gândim ce trebuie să facem mai întâi.” Prin exprimarea verbală a procesului de gândire, învățați copilul cum să abordeze situații similare în mod independent în viitor. Este important să acționați ca un „interpret social”, subliniind indiciile pe care le-ar putea rata și explicând modul în care acestea influențează situația. În timp, cu practică repetată, copilul va începe să internalizeze aceste strategii.

Un proces de lungă durată, în continuă desfășurare

Funcționarea executivă este un set de abilități care se dezvoltă treptat, iar pentru copiii autiști, necesită suport constant și practică. Este un proces de lungă durată, care implică răbdare, repetiție și disponibilitatea de a-l întâlni pe copil acolo unde se află el. Vestea bună este că, în timp, copiii își pot îmbunătăți abilitatea de a evalua, acționa și revizui, devenind mai pricepuți în a naviga atât sarcinile simple, cât și interacțiunile sociale complexe.

Scopul nu este să transformăm un copil autist în neurotipic sau să îl forțăm să atingă standarde nerealiste. În schimb, este să le oferim abilitățile și strategiile de care au nevoie pentru a naviga lumea așa cum sunt ei, într-un mod care să fie sigur și gestionabil. Înțelegând provocările disfuncției executive și adaptându-ne așteptările în mod corespunzător, creăm un mediu în care copiii autiști se simt sprijiniți și capabili, în loc să fie copleșiți și descurajați.

La final, este vorba de a respecta diferențele în modul în care persoanele autiste procesează lumea și de a le împuternici să crească în propriul lor ritm. Este vorba de a trece de la frustrarea față de ceea ce „nu pot” face la curiozitate și sprijin pentru cum pot face lucrurile – recunoscând că, chiar dacă procesul arată diferit, este plin de valoare și potențial. Adoptând această abordare, putem ajuta copiii autiști să „înțeleagă” într-un mod care onorează punctele lor forte unice, construind încrederea, reziliența și interesul lor față de lumea din jurul lor.

Sprijinirea bunăstării emoționale și încurajarea

În plus față de ajutorul oferit copiilor autiști în dezvoltarea abilităților de funcționare executivă, trebuie să ne concentrăm pe bunăstarea lor emoțională. Încurajarea, validarea și empatia sunt cruciale. Copiii au nevoie să știe că eforturile lor sunt văzute și apreciate, chiar dacă rezultatele nu sunt perfecte. Recunoașterea muncii lor grele, în loc să ne concentrăm doar pe rezultate, poate face o diferență uriașă în menținerea interesului și motivației lor.

De exemplu, dacă un copil autist întâmpină dificultăți în a-și termina temele, dar reușește să finalizeze o parte din ele, recunoașteți efortul depus: „Văd cât de mult te-ai străduit și sunt mândru de ceea ce ai realizat.” O astfel de validare le întărește dorința de a continua să încerce. Empatia este, de asemenea, de mare ajutor. Înțelegerea faptului că dificultățile lor provin din diferențe de procesare, și nu din lene sau neascultare, ajută părinții și educatorii să răspundă cu răbdare și blândețe.

Oferirea oportunităților de interacțiuni sociale pozitive este, de asemenea, esențială. Copiii autiști beneficiază adesea de medii structurate în care își pot exersa abilitățile sociale fără presiune. Activitățile de grup mici, cu obiective clare sau întâlniri de joacă cu colegi înțelegători, îi pot ajuta să își construiască încrederea. Crearea unei atmosfere în care se simt acceptați și sprijiniți, în loc de judecați, le permite să se implice în moduri semnificative, dezvoltându-și treptat abilitățile sociale.

Ca părinți și îngrijitori, este important să recunoaștem semnele de epuizare sau copleșire. Provocările funcționării executive sunt obositoare din punct de vedere mental, iar copiii pot avea nevoie de pauze regulate pentru a se reface. Respectați nevoia lor de timp pentru relaxare și oferiți activități calmante care să îi ajute să se autoregleze. Acestea pot include joaca liniștită, activități senzoriale sau pur și simplu timp pentru a se odihni fără așteptări. Când copiii autiști sunt sprijiniți în acest fel, sunt mai predispuși să rămână implicați, curioși și deschiși către învățare.

Un drum plin de compasiune

Cresterea și susținerea unui copil autist este o călătorie care necesită răbdare, empatie și dorința de a înțelege perspectiva lor unică. Scopul nu este să-i forțăm într-un tipar neurotipic, ci să le oferim abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în termenii lor proprii. Învățând copiii să evalueze, să acționeze și să revizuiască într-o manieră secvențială, îi ajutăm să navigheze într-o lume care poate părea adesea copleșitoare.

De asemenea, trebuie să le oferim suportul emoțional de care au nevoie pentru a rămâne rezistenți în fața provocărilor. Încurajarea, încetinirea proceselor și recunoașterea realizărilor lor unice sunt toate esențiale. Construind un mediu de înțelegere și sprijin, putem ajuta copiii autiști să „înțeleagă” și să se bucure de procesul de învățare și dezvoltare. Cu uneltele și compasiunea potrivită, ei pot menține interesul, își pot construi încrederea și, în cele din urmă, pot găsi propria cale către succes – nu devenind altcineva, ci îmbrățișând cine sunt.

Ofer consiliere specializată pentru părinții persoanelor neurodivergente, cu scopul de a crea un spațiu sigur și empatic unde îți poți exprima gândurile și sentimentele. Împreună, putem descoperi modalități prin care să înțelegi mai bine nevoile copilului tău și să construim punți de comunicare și acceptare.

• Consiliere Individuală: De la 240 RON / 60 minute.
• Consiliere de Grup: 160 RON / ședință.
• Consiliere pentru Părinții Persoanelor Neurodivergente: De la 240 RON / 60 minute.
• Grupuri de Consiliere de Sprijin: 160 RON / ședință.