Autism și Opoziționism. 13 motive, explicații și soluții pentru "comportamentele sfidătoare"

Ovidiu Platon

29 aug. 2024 • 15 min read

În această imagine se observă un copil mic, aparent opus față de părinți, în stilul unei picturi în acuarelă. Copilul stă cu brațele încrucișate și cu sprâncenele încruntate, sugerând o atitudine de aparentă sfidare. Cu toate acestea, ochii mari și limbajul corporal tensionat trădează faptul că este de fapt speriat și supraestimulat. În fundal, părinții sunt reprezentați într-un mod estompat, aproape abstract, iar culorile folosite sunt moi și delicate, o combinație de albastru, violet și roșu deschis, creând o atmosferă calmantă, dar încărcată emoțional. Fundalul este ușor haotic, cu forme și linii abstracte care sugerează stimulii copleșitori pe care copilul îi experimentează.

Rezistența la copiii autiști este adesea interpretată greșit ca fiind opiziționism, un comportament sfidător sau opozițional. Cu toate acestea, ceea ce poate părea neascultare intenționată reflectă, de fapt, lupta copilului de a naviga într-o lume care poate părea copleșitoare și imprevizibilă. Aceste comportamente nu sunt o alegere conștientă a copilului, ci mai degrabă un răspuns la provocările pe care le întâmpină în procesarea informațiilor, înțelegerea așteptărilor și gestionarea supraîncărcării senzoriale. Cu cât un copil opune mai multă rezistență, cu atât mai mult semnalează nevoia sa de siguranță și înțelegere într-un mediu care pare de necuprins în care nimeni nu îi oferă soluții pe baza nevoilor sale.

În loc să ne concentrăm pe forțarea obedienței, este esențial să ne schimbăm perspectiva și să recunoaștem că acești copii fac tot ce le stă în putință în circumstanțele date. Înțelegând cauzele profunde ale rezistenței și opoziției, putem depăși tendința de a vedea aceste comportamente ca pe niște probleme de corectat și să le considerăm, în schimb, oportunități de a oferi sprijinul și înțelegerea de care copilul are nevoie. Când ne concentrăm pe a ajuta copilul să se simtă competent, respectat și înțeles, creăm un mediu în care este mai probabil să se implice și să coopereze. Această abordare și cele 13 soluții din acest articol scrise din persepctiva mea ca și autist și consilier parental, folosind experiența mea alături de clienții mei, nu doar că diminuează anxietatea copilului, dar și îi întărește capacitatea de a naviga în lume cu încredere.

înțelegerea rezistenței la copiii autiști

Copiii autiști sunt adesea înțeleși greșit ca fiind opoziționali sau sfidători atunci când refuză să urmeze instrucțiunile sau să participe la activități. Acest comportament este frecvent interpretat greșit ca neascultare intenționată, ducând uneori la etichete precum tulburarea de opoziție provocatoare (ODD). Cu toate acestea, astfel de interpretări nu iau în considerare motivele profunde ale acestor comportamente. Mulți copii autiști au nevoie să controleze mediul înconjurător pentru a se simți în siguranță, mai ales atunci când nu înțeleg clar ce se așteaptă de la ei sau când cerințele depășesc abilitățile lor.

Rezistența poate lua diferite forme: refuzul de a participa, insistența de a face lucrurile în felul lor sau reacții puternice atunci când sunt presați. Înțelegerea cauzelor profunde ale acestei rezistențe este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente care să sprijine bunăstarea copilului, în loc să-i agraveze anxietatea sau frustrarea.

Mai jos sunt prezentate 13 motive detaliate pentru care un copil autist ar putea opune rezistență în anumite situații, împreună cu soluții, strategii empatice și practice pentru a aborda fiecare dintre ele, venite din ultimele cercetări și din experiența mea alături de părinți ca și consilier parental și persoană autistă. Acest ghid este conceput pentru a ajuta îngrijitorii să-și adapteze abordarea pentru a răspunde nevoilor unice ale fiecărui copil, creând un mediu mai suportiv care să încurajeze cooperarea și dezvoltarea personală.

1. supraîncărcarea senzorială și procesarea informațiilor

Mulți copii autiști experimentează sensibilități crescute la stimuli senzoriali, întârzierea procesării informațiilor și dificultăți în procesarea auditivă. Aceste provocări pot duce rapid la o supraîncărcare senzorială, făcând lumea să pară copleșitoare și determinând copilul să caute control ca modalitate de a face față. Aceasta duce adesea la rezistență în a participa la activități sau în a urma instrucțiuni.

Cum să ajutăm:

Respectați nevoile senzoriale: Identificați și acomodați factorii declanșatori senzoriali care îl copleșesc pe copil. Creați un mediu prietenos senzorial, folosind instrumente precum căști pentru anularea zgomotului, jucării fidget și pături cu greutate.
Împărțiți sarcinile în pași mici: Simplificați sarcinile împărțindu-le în pași mai mici și ușor de gestionat, folosind ajutoare vizuale și instrucțiuni clare și concrete pentru a face procesul mai puțin copleșitor.
Permiteți copilului să controleze ritmul activităților: Acest lucru îl poate ajuta să se simtă mai în control și mai puțin anxios.
Învățați strategii de coping: Echipati copilul cu tehnici de gestionare a supraîncărcării senzoriale, cum ar fi exerciții de respirație profundă sau folosirea unui card de pauză pentru a semnala când are nevoie de o pauză.
Respectați zonele de confort: Recunoașteți nevoia copilului de spații sigure și oferiți-i modalități de a se retrage din situațiile copleșitoare.

2. dificultatea de a înțelege așteptările

Mulți copii autiști se luptă să înțeleagă ce se așteaptă de la ei, mai ales în situații noi sau complexe. Acest lucru poate duce la anxietate și rezistență, pe măsură ce se retrag în confuzie sau se implică impulsiv fără a înțelege pe deplin cerințele, rezultând frustrare atunci când nu pot îndeplini așteptările.

Cum să ajutăm:

Previzualizați și clarificați: Înainte de a intra în situații noi, explicați clar ce se va întâmpla, ce se așteaptă, cât va dura și ce urmează. Confirmați că au înțeles cerându-le să repete informațiile.
Folosiți programe vizuale: Programele vizuale ajută la crearea unei structuri clare și previzibile pentru zi, reducând anxietatea prin concretizarea așteptărilor.
Gândiți cu voce tare: În timpul sarcinilor, narati acțiunile și deciziile dvs. pentru a modela procesul de gândire, ajutând copilul să înțeleagă fiecare pas.
Ușurați tranzițiile: Pregătiți copilul pentru tranziții cu indicii verbale, oferind avertismente la 5, 3 și 1 minut pentru a-i ajuta să se adapteze la schimbările viitoare.

3. evitarea din cauza experiențelor trecute

Copiii autiști care au întâmpinat frecvent situații în care cerințele au depășit abilitățile lor pot dezvolta un tipar de evitare ca măsură de protecție. În timp, această evitare poate deveni obișnuință, ducând la rezistență ori de câte ori li se cere să se implice în activități pe care nu le-au inițiat ei înșiși.

Cum să ajutăm:

Ajustați cerințele: Adaptați activitățile pentru a se potrivi nivelului de abilități al copilului, crescând treptat complexitatea pe măsură ce capătă încredere. Fiți atenți la provocările senzoriale, cognitive și de performanță.
Respectați reticența: Introduceți sarcini noi treptat, permițând copilului să-și extindă zona de confort în propriul ritm.
Angajați-vă în activități „We-Do”: Lucrați alături de copil la sarcini, oferind sprijin și modelând succesul. Această abordare colaborativă construiește siguranță și încurajează participarea.

4. anxietatea legată de performanța sarcinilor

Anxietatea legată de performanța sarcinilor este comună în rândul copiilor autiști, în special atunci când simt nevoia să fie perfecți în execuția lor. Această anxietate provine din gândirea în alb și negru, unde orice altceva decât perfecțiunea este perceput ca un eșec. Ca rezultat, pot rezista sarcinilor pe care le consideră dificile sau necunoscute.

Cum să ajutăm:

Începeți cu simplitate: Începeți cu sarcini care se află în zona de confort a copilului, construind treptat pe succesul lor pentru a introduce activități mai provocatoare.
Găsiți provocarea „Just Right”: Echilibrați sarcinile astfel încât să fie provocatoare, dar realizabile, asigurându-vă că copilul rămâne angajat fără a se simți copleșit.
Lucrați împreună: Reduceți presiunea participând alături de copil la sarcini. Acest efort comun poate ameliora anxietatea lor și construi încrederea în timp.

5. dificultatea de a iniția sarcini

Începerea sarcinilor în mod independent poate fi deosebit de provocatoare pentru unii copii autiști din cauza funcționării executive slabe. Aceștia pot avea dificultăți în a-și organiza gândurile și acțiunile, ceea ce duce la procrastinare sau evitare.

Cum să ajutăm:

Oferiți suport inițial: Ajutați copilul să înceapă sarcina, apoi retrageți-vă treptat pe măsură ce capătă impuls. Acest sprijin inițial poate fi crucial pentru a-i ajuta să depășească inerția începutului.
Folosiți indicii vizuale: Oferiți ghiduri vizuale care să contureze fiecare pas al sarcinii, ajutând copilul să rămână organizat și concentrat.
Instrucțiuni scrise: Furnizați instrucțiuni scrise pe care copilul le poate consulta pe parcursul sarcinii, mai ales pentru activitățile care implică mai mulți pași.

6. cultivarea motivației intrinseci

În loc să se bazeze pe recompense externe, cultivarea motivației intrinseci implică ajutarea copilului să găsească satisfacție personală și sens în sarcini. Acest lucru este esențial pentru a încuraja implicarea în activități care pot să nu-i atragă imediat, dar care sunt importante pentru dezvoltarea lor.

Cum să ajutăm:

Conectați sarcinile la interese: Relatați sarcinile la interesele sau pasiunile copilului, făcându-le mai atractive. De exemplu, dacă copilul iubește animalele, încorporați-le în activități de învățare sau rezolvare de probleme.
Puneți accent pe măiestrie și plăcere: Încurajați copilul să fie mândru de stăpânirea de noi abilități și să se bucure de procesul de învățare, mai degrabă decât să caute aprobarea externă.
Cultivați curiozitatea: Creați oportunități pentru copil de a explora subiecte sau activități care îi trezesc în mod natural interesul, promovând o implicare mai profundă și entuziasm.

7. stabilirea limitelor sigure

Rezistența poate proveni uneori din senzația de a fi copleșit de cerințe. Stabilirea unor limite clare și sigure ajută copilul să se simtă în siguranță, reducând necesitatea de a folosi rezistența ca mecanism de coping.

Cum să ajutăm:

Creați rutine previzibile: Stabiliți rutine zilnice consistente care să ajute copilul să înțeleagă ce se așteaptă de la el, reducând anxietatea legată de incertitudine.
Stabiliți limite clare: Definiți limite care sunt ferme, dar flexibile, permițând copilului să înțeleagă structura în timp ce se simte în siguranță în cadrul acesteia.
Empower with choices: Oferiți copilului alegeri în cadrul limitelor stabilite, dându-i un sentiment de control și proprietate asupra acțiunilor sale.

8. rezistența ca mecanism de coping învățat

Unii copii învață că rezistența îi poate ajuta să evite sarcini pe care nu doresc să le facă sau să își atingă obiectivele dorite. Atunci când îngrijitorii cedează pentru a evita conflictul, acest comportament poate deveni un mecanism de coping.

Cum să ajutăm:

Aliniați proactiv cerințele: Asigurați-vă că sarcinile sunt aliniate la nivelul de abilități al copilului și folosiți programe vizuale pentru a menține predictibilitatea.
Evitați negocierea în timpul rezistenței: Când copilul opune rezistență, afirmați calm că poate începe sarcina când este gata, dar subliniați că aceasta trebuie finalizată înainte de a trece la activitățile preferate.
Mențineți așteptări consistente: Comunicați clar ce se așteaptă și respectați consecvent regulile, astfel încât copilul să înțeleagă importanța limitelor și rutinei.

9. nevoia de autonomie și control

Mulți copii autiști au o nevoie puternică de autonomie și control, ceea ce poate duce la rezistență atunci când percep că independența lor este amenințată de cerințe externe.

Cum să ajutăm:

Oferiți opțiuni: Furnizați opțiuni în cadrul sarcinilor pentru a oferi copilului un sentiment de control și proprietate asupra activităților sale.
Respectați autonomia: Permiteți copilului să preia conducerea în sarcini și procesele de luare a deciziilor ori de câte ori este posibil, susținându-le nevoia de independență, ghidându-i în același timp cu blândețe.

10. provocări legate de tranziții

Tranzițiile între activități pot fi deosebit de stresante pentru copiii autiști. Imprevizibilitatea schimbării poate declanșa anxietate și rezistență, pe măsură ce încearcă să mențină un sentiment de stabilitate și control.

Cum să ajutăm:

Pregătiți în avans: Folosiți programe vizuale și indicii verbale pentru a ajuta copilul să anticipeze și să se pregătească pentru tranziții.
Mențineți rutine consistente: Stabiliți o rutină zilnică previzibilă pentru a minimiza schimbările neașteptate și a ajuta copilul să se simtă în siguranță.
Oferiți avertismente de tranziție: Furnizați multiple memento-uri înainte de a trece de la o activitate la alta, oferind copilului timp să se pregătească mental și să se adapteze.

11. supraîncărcarea senzorială

Supraîncărcarea senzorială este o provocare comună pentru copiii autiști, care pot fi mai sensibili la stimuli senzoriali. Această experiență copleșitoare îi poate determina să reziste la activitățile asociate cu intrarea senzorială supărătoare.

Cum să ajutăm:

Identificați și minimizați factorii declanșatori: Lucrați cu copilul pentru a identifica stimulii senzoriali care provoacă disconfort și găsiți modalități de a minimiza expunerea.
Folosiți suporturi senzoriale: Implementați instrumente precum căști pentru anularea zgomotului, pături cu greutate sau jucării fidget pentru a ajuta copilul să gestioneze eficient intrarea senzorială.
Permiteți pauze senzoriale: Oferiți copilului permisiunea de a lua pauze atunci când se simte copleșit, folosind un „spațiu sigur” desemnat pentru a se decomprima și a se reseta.

Interacțiunile sociale pot fi o sursă semnificativă de anxietate pentru mulți copii autiști. Dificultățile legate de comunicarea socială sau teama de rezultate sociale negative pot duce la rezistență atunci când li se cere să interacționeze cu ceilalți.

Cum să ajutăm:

Furnizați scripturi sociale: Învățați copilul fraze sau răspunsuri specifice pe care să le folosească în situații sociale pentru a-i ajuta să se simtă mai încrezători și pregătiți.
Practicați scenarii sociale: Jucați diferite interacțiuni sociale pentru a ajuta copilul să își construiască abilități și încredere într-un mediu sigur și controlat.
Creșteți gradual expunerea socială: Începeți cu interacțiuni unu-la-unu și introduceți treptat setări de grup mai mari pe măsură ce copilul devine mai confortabil și mai încrezător.

13. disfuncționalități emoționale

Reglarea emoțională poate fi deosebit de dificilă pentru copiii autiști, mai ales atunci când se confruntă cu schimbări neașteptate sau stimuli copleșitori. Această dificultate poate duce la rezistență, pe măsură ce încearcă să facă față emoțiilor intense.

Cum să ajutăm:

Învățați tehnici de reglare emoțională: Ajutați copilul să dezvolte strategii pentru gestionarea emoțiilor, cum ar fi respirația profundă, numărarea sau folosirea unui spațiu de calmare pentru a recâștiga controlul.
Modelați răspunsuri emoționale sănătoase: Demonstrați modalități adecvate de a gestiona emoțiile, oferind întăriri pozitive atunci când copilul folosește aceste strategii cu succes.
Creați un mediu cu stres scăzut: Minimizați factorii de stres din mediu care pot contribui la disfuncționalități emoționale, asigurându-vă că copilul se simte în siguranță, înțeles și sprijinit.

Construirea unui mediu suportiv

Înțelegerea motivelor din spatele rezistenței unui copil autist este primul pas pentru a oferi sprijinul de care are nevoie. Fiecare dintre aceste motive reprezintă o provocare unică cu care copilul se confruntă în viața sa de zi cu zi. Prin identificarea acestor provocări și implementarea unor strategii adaptate, îngrijitorii pot crea un mediu mai suportiv care să sprijine creșterea, încrederea și bunăstarea generală a copilului.

Scopul nu este de a forța obediența, ci de a împuternici copilul să se simtă capabil, înțeles și sigur. Prin răbdare, empatie și sprijin constant, rezistența poate fi transformată în cooperare, permițând copilului să navigheze în complexitatea vieții de zi cu zi cu mai multă ușurință și succes.

Această abordare subliniază importanța de a ajuta copilul să se simtă mai competent, prin reducerea cerințelor, oferirea unui sprijin sporit și concentrarea pe punctele lor forte. Când copiii se simt competenți și siguri, sunt mai predispuși să urmeze conducerea altora și să se implice pozitiv cu lumea din jurul lor.

Ce ar trebui să rețineți din acest articol?

Așa cum am explorat, există diferite motive pentru care copiii autiști pot manifesta comportamente opoziționale, fiecare adânc înrădăcinat în nevoia lor de control, predictibilitate și siguranță. Este esențial să ne amintim că acești copii nu sunt dificili intenționat - ei răspund la provocări care pot părea de nesuportat pentru ei. Cu cât un copil pare mai opozițional, cu atât este mai probabil că se simte copleșit și incompetent în acel moment.

Rolul nostru, ca îngrijitori, educatori și susținători, nu este să forțăm obediența, ci să creăm un mediu în care copilul se simte competent, înțeles și sigur. Prin reducerea cerințelor, oferirea unui sprijin sporit și concentrarea pe punctele forte ale copilului, putem să-i ajutăm să-și construiască încrederea de care au nevoie pentru a ne urma. Când ajutăm copilul să ușureze presiunile cu care se confruntă, în loc să le adăugăm, deschidem calea pentru o receptivitate și cooperare autentică. În cele din urmă, când un copil se simte competent și în control, rezistența lor scade, permițându-le să se angajeze mai deplin cu lumea din jurul lor.

Pentru orice întrebare sunt disponibil la hello@ovidiuplaton.com.

O zi cu tot ce aveți nevoie!